Încrederea este baza!

Încrederea este baza! La baza tuturor rezultatelor mele stă încrederea că voi obţine acele rezultate. Dincolo de eforturile mele şi de motivaţia mea de a obţine anumite lucruri, la baza acelor lucruri stă, în adâncul sufletului meu, credinţa că le voi obţine. Înseamnă a şti / a simţi / a avea convingerea că lucrurile se vor desfăşura într-un anumit fel.

Atunci când aleg să obţin ceva şi nu am obţinut, prima mea întrebare este: „Am crezut cu tărie că acest lucru este posibil?” Iar dacă răspunsul este „Nu!”, nu voi mai căuta un alt răspuns în altă parte. Nu are rost.

Ce am de învăţat în continuare este să am încredere. Învăț să cred că orice aleg și îmi este de folos, obţin. Mintea mea se va obişnui cu un nou stil de lucru. Înainte de a face ceva, simt că este posibil acel ceva. Restul este doar efort şi canalizarea acestor eforturi spre obţinerea rezultatelor dorite.

vezi reamintirea precedentă

TOP