Anul trecut, în 2019, un licean m-a întrebat „Da` de ce trebuie să am o Viață frumoasă? A mea ce are?”. Eram în al treilea sezon al proiectului „Dăruiește pentru Educație!” și, fiind preocupat să îi încurajez pe liceeni să-și descopere pasiunile și să le pună în practică, întrebarea liceanului m-a lovit în moalele capului.

Și am filmat o scurtă secvență video despre această pățanie. Secvența o poți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=yhPzGi4R_qI

Cristina Bărănescu și Bogdan Burtea au văzut secvența video și au observat cât de afectat eram de acea pățanie atunci când m-am întâlnit cu ei la una din Conferințele Speakers Net.

Și le-a venit o idee faină și anume: au început să întrebe câțiva prieteni ce înseamnă pentru ei o Viață frumoasă, pentru a avea câteva referințe.

Și au primit răspunsuri. Faine, pe măsura ideii. Răspunsuri pe care le postez aici, cu nădejdea că sunt de ajutor pentru aceia dintre noi care ne întrebăm de ce merită să avem o Viață frumoasă. Pentru că merităm din plin o Viață frumoasă!

Mulțumesc, Cristina și Bogdan, pentru idee! Și mulțumesc și prietenilor voștri care au răspuns mesajului trimis de voi! Acum a venit momentul să dăm mai departe aceste idei. Iar dacă simți, poți da acest mesaj mai departe. Mulțumesc!

Să ne fie de folos!

P.S. La fiecare mesaj am trecut doar inițiala prenumelui persoanei care a trimis mesajul. Mulțumesc!

„Pentru mine o viață frumoasă înseamnă să fiu împăcat și mulțumit de mine, să văd oameni fericiți și bucuroși de viață și să explorez lumea în care am avut norocul să exist.” C.

Să fii în pace cu toată lumea și cu tine și să te dăruiești!
Anonim (mesaj primit de pe Facebook)

Să fiu sănătoasă eu și copiii mei. Să am bani să călătoresc. Să am prieteni. Să pot ajuta și alți oameni, dacă îmi cer. Armonie cu mine. Dacă am și un partener în armonie, pot spune că sunt fericită. M.

Pentru mine, să am o Viață frumoasă a însemnat câte ceva diferit în fiecare etapă a vieții. În copilărie, să fiu îngrijită de cei mari. În adolescență, să am prieteni și să mă înțeleg cu ei, în tinerețe să-mi întemeiez și eu familia mea, mai târziu, să caut sensul vieții, iar acum să-i ajut și pe alții să și-l găsească pe-al lor. De-a lungul acestei călătorii au apărut și multe provocări, mai mari, mai mici. De fiecare dată caut sprijin în câte ceva: prieteni, familie, sufletul meu. Tot sprijinul acesta este pentru mine frumusețea vieții. Să simt că împreună trecem orice încercare. R.

O Viață frumoasă e reprezentată de zâmbetul copiilor mei, veselia din privirile lor când ne jucăm, cântăm sau ne plimbăm. O viață frumoasă înseamnă să am timp pentru lucrurile care îmi plac: citit, plimbări, schi.
O Viață frumoasă înseamnă prieteni în casă sau afară, cu care să petreci timpul, fără să-ți faci griji că nu e curat perfect în casă sau nu ai gătit super sănătos într-o zi căci da, și pizza e ok din când în când. 😊
O Viață frumoasă înseamnă sărbători alături de cei dragi, în jurul bradului, bucurându-te de ceea ce ai.
O Viață frumoasă înseamnă să mergi la serviciu, nu doar pentru a-ți asigura traiul, dar și pentru că faci cu plăcere ceea ce faci și vrei să iasă ceva bun din mâinile tale.
O Viață frumoasă înseamnă zâmbete, îmbrățișări, cuvinte frumoase și recunoștință pentru tot ceea ce avem. A.

Pentru mine, să am o viață frumoasă înseamnă să fiu sănătoasă și eu și familia mea, să îmi fac cu pasiune meseria, să fiu independentă financiar, să călătoresc, să evoluez în fiecare zi și să contribui la a face viața frumoasă și altora. M.

O sa răspund la întrebarea „Ce înseamnă pentru mine o Viață frumoasă?” cu cea mai mare dorință a mea:
O Viață frumoasă pentru mine înseamnă să creez o comunitate de oameni ce își doresc să-și depășească limitele și să aducă un plus de valoarea în Viața lor. În felul acesta putem împreună să creștem și să devenim mai buni in fiecare zi.
Ca să pot spune că am o Viață frumoasă completă, înseamnă să pot hrăni și îndruma zilnic minimum de 100 de copii ce au pornit în drumul vieții într-un context nefavorabil dezvoltării lor. C.

Să poți să trăiești din ceea ce îți place să faci. P.

Eu simt că am o Viață frumoasă când văd că acțiunile mele aduc bucurie celor din jurul meu, când pot să ajut pe cineva aflat în nevoie, când pot să alin cu o vorbă bună sau cu o acțiune întreprinsă pentru un suflet aflat în încercare.
Ca profesoară simt că am o meserie frumoasă când găsesc „cheia” prin care să motivez un copil să muncească azi mai mult ca ieri și când îl fac să observe singur ce progrese face. O.

Nu știu exact ce anume înseamnă pentru mine „să ai o Viață frumoasă”.
Îmi aduc aminte că atunci când eram în liceu aveam 100 de variante de cum ar trebui să fie viitorul ca eu să am o Viață frumoasă. Voiam totul! 😊
Fiecare dintre colegii și prietenii mei aveau imagini diferite: una din colege se visa pictor cu expoziții multe, alta își vedea fericirea într-o carte faină și o cană cu ceai bun, un coleg își vedea fericirea la volanul unui bolid, eu voiam sa călătoresc. Toți vedeam fericirea în felul nostru și pentru toți era la fel de corect.
O dată cu vârsta și experiența, „fericirea” a început să-și schimbe forma. „Fericirea” și-a schimbat forma în funcție de mine și de lucrurile din jurul meu: un job fain, o promovare, o călătorie, o dragoste nebună, o familie, o casă, un cămin și tot așa.

Azi sunt fericită când pot să îi fac pe alții fericiți, când fetița vine și îmi povestește ce a desenat la grădiniță sau când partenerul vine și ne aduce flori, când o văd pe vecina mea că e fericită când îmi povestește din tinerețile ei, când îmi văd ața de la mărțișor agățată încă în copacul din fata blocului, deși luna martie a trecut de mai bine de 7 luni. 😊
Și sunt convinsă că „mâine” vor fi alte lucruri care mă vor face fericită. Abia aștept să le descopăr! O.

O Viață frumoasă înseamnă o Viață în care îți dai voie să fii liber. A.

Pentru mine o Viață frumoasă înseamnă o Viață trăită cu bune și cu rele. O să vă întrebați de ce și cu rele? Pentru că în orice lucru rău există ceva bun din care avem ceva de învățat. Viața este un șir de experiențe. Cu cât sunt mai multe experiențe, cu atât Viața este mai bogată și mai frumoasă. Eu am luat de la Viață tot ceea ce mi-a dat, am profitat din plin de toate experiențele trăite, am conștientizat greșelile trecutului și așa am învățat să trăiesc Viața și să mi-o fac frumoasă chiar și atunci când e întunecată de probleme. Sunt mulțumită și împlinită! Nu am nici un regret! Chiar dacă ar fi să mor mâine, pot spune că am avut o Viață palpitantă și foarte frumoasă! I.

O Viață fericită pentru mine înseamnă să fiu prezentă în Viața mea, conștientă de ce se întâmplă cu mine, să fac lucrurile acolo unde simt că vreau mai bine și astfel să mă simt echilibrată, să simt că evoluez zi de zi. Astfel îi pot servi pe ceilalți tot mai bine și mă simt fericită, pentru că pot contribui lumii. O.

Pentru o Viață frumoasă, nu ezita sub nici o formă la primul gând. 😊 L.

O viață frumoasă este viața în care îți permiți să fii autentic zi de zi. A.

Salut! Numele meu e C. și am 28 de ani și întrebarea aceasta e a naibii de grea pentru mine! Unii ar spune că până la vârsta aceasta ar trebui să știi ce vrei de la Viață, ce pasiuni ai și ce vrei să faci pentru restul vieții. Ei bine, la mine nu e chiar așa.

O Viață frumoasă pentru mine înseamnă să pun capul pe pernă seara și să fiu mulțumită de ceea ce am făcut de-a lungul zilei. O Viață frumoasă înseamnă sa descopăr în fiecare zi că modul meu de a comunica îmi obține (sau uneori nu) ceea ce vreau de la locul de muncă și de la oamenii cu care interacționez. Îndrăznesc să spun că nu am pasiuni, ci doar lucruri pe care le fac cu plăcere și care îmi dau mie un sentiment de împlinire. Îmi plac cuvintele, așa că încerc în fiecare clipă, la muncă de exemplu, să obțin informațiile de care am nevoie în stilul propriu și inconfundabil. 😊 Desenez și „mâzgălesc” cu plăcere pe orice foaie de hârtie pun mâna. Îmi place să creez lucruri hand made, așadar casa mea, ornamentele de Crăciun și multe dintre cadourile prietenilor sunt unicate și realizate de mine. Lucrez în domeniul IT, cu studii în domeniul științelor umaniste și 4 ani de liceu de filologie. Unii ar putea spune că ce am studiat și ce lucrez în prezent sunt două linii paralele, dar eu zic că se îmbină fix așa cum trebuie pentru mine.

Poate în viitor o să-mi doresc să înființez o bibliotecă sau să devin lobbist, cine știe? Nu există nicio rețetă a succesului, cu atât mai mult cu cât acest termen înseamnă altceva pentru fiecare persoană. Important e să încerc toate lucrurile la care mă pricep cât de cât și, mai cu seamă, să încerc tot ceea ce mă sperie într-o mai mică sau mai mare măsură. Din fericire, lucrurile se schimbă repede în ziua de azi și vă invit să vedeți cât mai multe oportunități în asta. C.

O Viață frumoasă înseamnă să fiu mulțumită, în mare parte a timpului, de ceea ce fac, ce am și ce sunt. A.

Pentru mine, să am o Viață frumoasă înseamnă libertate (emoțională, mentală, financiară, etc.) care vine din maturitate (emoțională, mentală, financiară, etc.) și din starea de echilibru interior și exterior, iar toate împreună te ajută să trăiești o Viață fericită, ancorată cât mai mult în clipa prezentă și cât mai puțin în proiecții, iluzii și așteptări. Cred că fericirea este o stare naturală de a fi prezent aici și acum și nu depinde de nimic din exterior. Trebuie eliminate doar blocajele provenite din traume. C.

Pentru mine o Viață frumoasă înseamnă să cauți să fii cea mai bună variantă a ta. Zilele o să fie câteodată mai grele, câteodată mai ușoare dar pentru mine este important să iei decizia să mergi mereu înainte.
Caut să mă mulțumesc pe mine și să mă apreciez eu primul, să mă respect eu primul și să mă iubesc eu primul.
Nu poți da mai departe și altora dacă nu iți dai ție prima dată. O.

Pentru mine, o Viață frumoasă înseamnă mai mult timp pentru mine și familia mea, să am lângă mine oameni frumoși și inspirați și să trăiesc experiențe interesante. R.

Să zâmbesc oricând și la orice, sa fiu cu familia, să fiu cu oameni care pot împărtăși idei, să fac ce vreau când vreau, să-mi împlinesc menirea și să simt că dăruiesc și că pot primi, să râd la soare, să admir natura, să mă bucur de mine și de această Viață. Să pot spune „Sunt binecuvântată”. G.

O Viață frumoasă e cea în care faci lucrurile cu pasiune și asta îți dă energie și pentru momentele în care n-ai dormit destul.
O Viață frumoasă e cea în care trăiești intens, te bucuri de momente deosebite alături de cei dragi ție. Te bucuri de momente simple alături de cei dragi ție. Îi ajuți pe alții într-un mod semnificativ. Dăruiești și primești. Contribui. Iubești. Muncești. Faci lucrurile să se întâmple. Și din când în când te joci cu bucurie de copil. R.

Să am succes în tot ceea ce fac.
Să fac ce-mi place și să fie în regulă și pentru cei din jurul meu.
Să-mi desfășor activitatea în ritmul meu și să am succes.
Să am o familie fericită și sănătoasă.
Să am o afacere care „să meargă” și care să-mi aducă bani, timp liber și magie! A.

Să te trezești dimineața și să fii fascinat de ce ceea ce dorești să faci. Poți să mergi oriunde, poți să te bucuri de acțiunile pe care le faci. Ai atitudine și poftă de Viață. Vezi frumusețe în tot ceea ce te înconjoară! C.

Să am lângă mine oameni frumoși pe care să îi iubesc și care să mă iubească.
Să fiu liberă în pășire și idei.
Să citesc și să învăț constant lucruri noi.
Să fie sănătoși ai mei.
Să merg constant la munte. D.

Grea întrebare! A trebuit să mă gândesc.
Nu știu ce așteptări ai tu, dar pentru mine, având în vedere și istoricul personal, Viață frumoasă înseamnă viață fără griji. Atât. Asta implică mai multe: confort financiar, sănătate, relații armonioase.
Cam asta ar fi, ca să nu scriu roman foileton. V.

O Viață frumoasă pentru mine înseamnă să mă bucur de energie, voioșie, vitalitate, să am aproape familia și prietenii dragi, să fiu înconjurată de oameni buni și înțelepți. Iar peste toate astea să simt că merită să contribui pentru cei care încă nu au o Viață frumoasă! S.

Pentru mine o Viață frumoasă înseamnă un șirag de momente pline de însemnătate și de prezență.
Cred cu tărie că fiecare om are un sistem de valori care îl urcă de fiecare dată. O viață frumoasă ne crește firesc atunci când ne simțim odihniți în activitatea pe care o facem cu bucurie în fiecare zi. O Viață frumoasă este despre acele momente în care surprindem pe cineva făcând ceva bun și îi arătăm aprecierea noastră. O Viață frumoasă este despre progresul oamenilor spre ceea ce le este de folos. D.

1. Să mă bucur de experiențe și de oameni.
2. Să fiu prosper pe toate ariile.
3. Să construiesc ceva durabil. D.

Să faci o meserie cu plăcere și cu bani mulți!
Să ai prieteni și o familie care să te iubească necondiționat! V.

Pentru mine o Viață frumoasă e compusă din acele momente când mă simt viu, când mă simt iubit, când dăruiesc și când primesc.
Nu poți aprecia cele de mai sus – după părerea mea – decât dacă iei la pachet și cele bune și cele mai puțin bune. Ca să câștigi, trebuie să înveți să pierzi, ca să te bucuri trebuie să știi și cum e să plângi, toate au un rost și sunt făcute să fie trăite.
In mintea mea toate acestea vin împreună și le descoperi pe măsură ce mergi înainte în Viață. B.

O Viață frumoasă:
1. Să iubești și să fii iubit.
2. Să fii sănătos și vital.
3. Să îți folosești potențialul la maxim și să îți folosești puterile și talentele pe care le ai în a crea lucruri care dau valoare și altora, nu numai ție.
4. Să experimentezi, să înveți lucruri noi și să vezi cât mai mult din lume.
5. La sfârșit să ai cât mai puțin regret și să închizi ochii cu o oboseală și satisfacție venită din știința că ai avut curaj și tenacitate să lupți, să îți asculți inima și să știi că cineva sau ceva pe pământ a devenit mai bine din cauza ta. C.

O Viață frumoasă e cea în care fac tot ceea ce ține de mine, în contextul în care sunt, astfel încât eu și cei din jurul meu să avem o Viață cu sănătate, bucurie și sentimentul de împlinire venit din faptul că ajuți cu ceea ce te pricepi cel mai bine și îți place să faci. O viață în care ești sănătos, faci ceea ce îți place, cu cine îți place, fără să încalci spațiul celorlalți, și să câștigi suficient cât să ai grijă de sănătatea și de creșterea ta și a celor din jur, cât să îți permită să experimentezi toate minunățiile pe care ți le oferă Viața. C.

Viața mea este frumoasă în primul rând pentru că sunt sănătoasă și apoi pentru că încerc să mă bucur în fiecare moment de ACUM de tot ceea ce mă înconjoară și mă fascinează. Mă bucur de un răsărit frumos de soare, de o cafea bună, de satisfacțiile jobului meu, de colegi, de prieteni, de momentele în care pot să am timp pentru pasiunile mele și sunt în extaz dacă îmi încânt ochii cu un apus frumos, dacă sunt fascinată de luna de pe cer și, în final, bucuroasă dacă am un somn odihnitor. Viața noastră zi de zi, în cele 24 de ore ale zilei, este frumoasă dacă ne bucurăm de ceea ce ne încântă. Deci până la urmă, Viața mea este frumoasă dacă am parte în ea de bucurie și bucuria crește dacă pot să dau din bucuria vieții mele mai departe, să se bucure și alții. C.

O Viață frumoasă pentru mine înseamnă să am familia alături, să avem liniște și sănătate, și dacă lângă toate astea ne putem asigura și un trai decent, altceva nici nu îmi mai pot dori. A.

Pot răspunde cu un singur cuvânt: IUBIRE. Însă am să dezvolt puțin.
Când faci totul cu pasiune și pui suflet, consecvent, chiar dacă eforturile sunt uneori peste măsură, și vezi la un moment dat că ceea ce ai făcut a fost de ajutor pentru alții (sau chiar pentru tine) și a adus zâmbetul pe chipul cuiva, atunci parcă mai mult simt că am o Viață frumoasă. Când primești cu drag ceva, oricât de mic ar fi acel ceva, și este dat cu multă dragoste, mă simt mai mult decât fericită și îmi spun că am o Viață frumoasă. Respectul și dragostea pe care le primesc de la partenerul meu și de la fiica mea îmi fac viața frumoasă. Greutățile sunt mult mai ușor de suportat când este IUBIRE și totul merge de la sine. Simt că am o viață frumoasă pentru că pot crea cu iubire pentru mine și pentru alții (în lucrările mele), ceea ce mă face să cred că am o Viață fericită. Ar fi foarte multe de spus, însă cam atât. C.

Să fii sănătos, fericit, iubit, să poți iubi!
Să faci ce îți place!
Să ai libertate!
Să fii Demn! S.

Eu trăiesc acum cea mai frumoasa parte din Viața mea de până acum. Am creat o comunitate unde mă simt extraordinar. Sunt recunoscătoare vieții mele, oamenilor din ea, tuturor experiențelor trăite care m-au adus aici. D.

Să mă bucur, să trăiesc cu recunoștință fiecare moment, fiecare întâlnire cu oameni frumoși, fiecare iubire, fiecare floare, fiecare relație care mă împlinește și prin care cresc, fiecare carte care mă duce mai departe pe calea cunoașterii, fiecare pisică, fiecare cățel, fiecare copil, soarele, luna, ploaia, norii, copacii, pădurea, marea, muntele, muzica preferată, arta, teatrul, cafeaua, cașmirul… și, bineînțeles, bucuria, sănătatea și împlinirea celor din jur. A.

O Viață frumoasă pentru mine e să te poți bucura de fiecare moment al vieții, să trăiești în iubire, în mulțumire , să te cunoști pe tine însuți ca să știi ceea ce vrei și să faci ceea ce îți place cel mai mult.
Să îți accepți lumina și umbra din suflet și să te iubești așa cum ești.
Să te bucuri de prezența celor dragi, de familia de sânge și de cea pe care o alegi tu, adică prietenii, să călătorești și să te bucuri de toate minunățiile lumii.
Să înveți mereu ceva nou, să dansezi, să râzi din plin și să nu fugi de momentele grele sau triste din viață pentru ca ele te învață să te bucuri de cele ușoare și fericite. A.

O Viață în comuniune de iubire cu ceilalți, dăruire! H.

Pentru mine o Viață frumoasă implică libertate. Și prin libertate mă refer la libertatea financiară de a putea să-ți permiți ceea ce-ți dorești și în același timp să ai suficient timp liber pentru a te bucura de o viață personală cu oamenii dragi. V.

Liniștea în suflet, bucuriile împărtășite și să văd că reușesc să aduc un strop de fericire celor din jur. E.

Pentru mine, o Viață frumoasă înseamnă să fiu sănătos și să mă bucur de ea și de cei dragi, să aduc bucurie în jurul meu. L.

Să am sănătate, să nu mă trezesc în fiecare dimineață cu stresul cotidian în gând și să pot zâmbi cât mai des. I.

Atunci când pot să-i fac pe cei din jurul meu să râdă, să fie cu zâmbetul pe buze, simt că Viața e frumoasă. F.

O Viață frumoasă: măcar 3 vacanțe pe an. A.

O Viață frumoasă pentru unii înseamnă să ai sănătate, să iubești și să fii iubit, să trăiești fiecare clipă pe deplin, să ai capacitatea de a te bucura de tot ce te înconjoară, de primul fir de iarbă, de primul fulg de nea, de flori, de soare, de vânt, de ploaie, de tot ce ne-a dăruit Dumnezeu! Să te bucuri de familia ta!
Viața frumoasă înseamnă să ai puterea de a accepta tot ce primești cu bucurie și tot ce ți se ia cu resemnare!
Eu am o viață frumoasa, sănătate, copil minunat cu o familie de invidiat, mă bucur de tot ce am primit de la Dumnezeu!
Chiar dacă paharul este plin doar pe jumătate, încerc să văd jumătatea plină, chiar dacă uneori mi se pare că e nedrept, mă gândesc că alții nici măcar acea jumătate plină nu o au! E greu… ar fi multe de spus, dar… Viața chiar e frumoasă! V.

Înseamnă să știi să alegi așa încât să nu regreți alegerile tale, să simți că ai o atitudine de om bun și să îți faci tovarăși compatibili, să meriți să fii prețuit și să fii, iar tu, la rândul tău, să prețuiești ce e de prețuit.
Să gestionezi bine ce ai și să nu-ți dorești imposibilul, asta neînsemnând resemnare sau refuzul de a visa, să înveți să-ți faci viața frumoasă din aproape în aproape, să te dăruiești, dar să nu te risipești, să nu trebuiască să ceri, dar să primești și să te bucuri fără să amâni bucuria. A.

Binecuvântare. O.

Să reușești să faci ceea ce îți place.
Să faci cu pasiune tot ceea ce faci.
Să poți să oferi câte ceva celor din jur, chiar dacă ceea ce oferi e doar un gând bun.
Să pot spune în fiecare seară „Mulțumesc!” pentru tot ce am primit, dar și pentru tot ce am oferit.
Mă bucură o carte bună, un ceai bun, o călătorie, când întâlnesc un om bun, când vine primăvara, vara, toamna sau iarna și multe, multe altele.
Probabil secretul e să te bucuri și să oferi bucurie. D.

După părerea mea, nu-ți trebuie prea multe ca să ai o Viață frumoasă și să fii fericit: viață ordonată, să fii în pace cu cei din jur, să ai frică de Dumnezeu și grijă de aproapele tău. Restul vin de la sine. A.

Să trăiești în armonie cu tine și cu cei din jur. D.

Pasiunea mea este să împărtășesc cunoștințe. Ei bine, cu acei oameni care vor asta. E.

O Viață frumoasă înseamnă să fiu liniștită și sănătoasă. Să am asigurat traiul decent, adică minimum necesar – locuință, mâncare, studii. Și să îi pot oferi copilului meu orice experiențe își dorește: călătorii, schi, cursuri de muzică etc. Adică ceea ce o face fericită. D.

Să fiu împăcată cu mine, asta înseamnă să am o Viață frumoasă, dar în același timp să-mi doresc progresul. L.

Să faci lucrurile care te fac fericit. L.

O viață frumoasă înseamnă împlinire în plan familial, profesional, spiritual, social și financiar. A.

Pentru mine a avea o Viață frumoasă înseamnă să mă simt împlinită. Împlinită cu ceea ce sunt, cu ceea ce fac și cu ceea ce am. Să fiu aliniată misiunii și valorilor mele și să simt că viața mea are un sens, o semnificație. Să am sănătatea, timpul si banii pentru a-mi realiza țelurile. Să am alături oameni cu care să am relații autentice și împlinitoare. Și să simt că pot contribui și îi pot inspira pe oamenii din jurul meu, că sunt un exemplu la care ei se raportează. Cam asta e o Viață frumoasa pentru mine și pot spune că o trăiesc deja. Sunt recunoscătoare pentru asta! L.

The life is beautiful when:
1. The connection of mind and heart is in union.
2. The life is not carried away by a lot of memories, but when we see things the way they are and embrace them gracefully. Life like when you are, we’re a kid.
3. The mental, physical and emotional needs are well under your control and are not triggered by someone else.
The above three when achieved, it’s a blissful state. A person from India

Pe cartea mea de vizită scrie – pe lângă datele mele – cam așa: „fericirea este cum anume trăim”. Acum, gândindu-mă la ce înseamnă o Viață frumoasă, primul gând a fost stupefiant: să am tot ce-mi doresc, confort, bani, relații faine și să fiu sănătoasă. Partea cu sănătatea a venit după confort, iar asta mă face să intru în „terapie cu mine”! 😊 Sau, faptul că mi-a venit un răspuns atât de pământean este cel mai intrigant și greu de metabolizat gând. Trecând încă câteva clipe și luând în serios întrebarea, acționând cu partea de neocortex, îmi vin în minte aceste cuvinte: „minte trează și inimă curată.” Da, asta e! O minte pe care să o șlefuiesc maxim, la capacitatea de autocontrol, empatie și compasiune de care este capabilă! Să dezvolt neurofiziologic creierul, odată cu el comportamentul. Relațiile mele să fie într-un flux permanent de dăruire către cei din jurul meu. Iar inima să-mi fie curată și în lumină. Să mă pregătesc aici pentru călătoria ce urmează mai departe și să pătrund înțelegerea cuvintelor celebre: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Iar toate acestea presupun o viață cercetată, supravegheată, care aduce frumusețe, altitudine și rost. Asta aduce frumusețe vieții! Și oamenii pe care-i ai în jurul tău! L.

O Viață frumoasă e aceea în care progresezi pe calea conștiinței de sine în așa fel încât să îi poți ajuta pe cei dragi sa nu se chinuie.
O Viață frumoasă este aceea în care poți să te ridici din gândirea bazată doar pe instinct și emoție și să poți alinia fapta cu gândirea și inima într-o armonie benefica ție.
O Viață frumoasă este atunci când ești sănătos fizic și psihic, eliberat de prejudecăți și constrângeri limitative create doar de mintea ta.
O Viață frumoasă este atunci când poți să te conectezi cu Dumnezeu și îți dai seama că nu ești singur. O Viață frumoasă este atunci când ești acceptat, accepți, ești iubit și iubești. Ce frumos este să ajungi să fii așa înainte să ai copii, iar mai apoi să reușești să îi crești cu armonia din tine și cu iubirea neconstrânsă de nimic, să poți să-i înveți prin propriul exemplu cât de frumoasă poate să fie Viața dacă ești conștient că poți să schimbi orice, doar prin simplul fapt că ești armonios și când vrei cu adevărat ceva, știi că poți.
Ce frumos este să stai cu oameni de oriunde și cu cei dragi, să vorbești, să fii înțeles și să simți că poți să te conectezi cu ei.
Cred că e cel mai frumos să știi că totul, inclusiv emoțiile negative, dar și cele pozitive, trec și după fiecare e bine să înveți mai mult despre tine, ca să ajungi tot mai conștient și mai fericit.
E superb să poți iubi liber fără atașamente egoiste, așa, pur si simplu. E frumos să știi că te poți controla pe tine. Să știi că poți să înveți orice și mai apoi depinde tot de tine să faci ceva cu învățătura, ca să-ți creezi un spațiu propice ție, un grup de oameni și timp pentru tine și pentru obiectivele tale.
O Viață frumoasă nu există fără iubire și fără Dumnezeu! Restul e doar o iluzie. F.

Ce înseamnă pentru mine o Viață frumoasă?
În primul rând trăiesc o Viață frumoasă atunci când sunt împăcată cu mine însămi, când mă accept așa cum sunt eu și mă exprim autentic, când gândurile mele sunt aliniate cu corpul și cu ceea ce îmi doresc.
Apoi, o Viață frumoasă înseamnă când și cei din jurul meu mă acceptă așa cum sunt eu, când am posibilitatea de a face ceva pentru ei care să le fie cu folos.
O Viață frumoasă înseamnă când sunt în armonie cu mine și cu cei din jurul meu.
O Viață frumoasă este atunci când ceea ce fac zi de zi mă reprezintă și simt pace în interiorul meu. E.

Cu toții ne dorim să avem o Viață frumoasă. Unii asociază asta cu bunurile (de firmă și cât mai scumpe) sau cu pozițiile, dar cu trecerea anilor, constați că oricât de multe din acestea ai avea, cu siguranță nu te fac fericit și nu-ți fac viața frumoasă. Cu cât ai mai multe, cu atât îți dorești și mai multe, vrei să ajungi și mai sus. Intri într-un carusel din care aproape că nu mai poți coborî, iar când o faci, constați că prețul plătit a fost mult prea mare.
Pentru mine o viață frumoasă este să fiu înconjurată de oameni dragi, cu care să împărtășesc realizările, dar și nerealizările, cu sinceritate și onestitate.
Să redevin copil jucându-mă cu nepoțelul meu de numai 3 ani, care zilnic mă învață lucruri noi.
Să pot să îmi urmez pasiunile și hobby-iurile, acele lucruri care nu te vor obosi niciodată, oricât de mult timp le-ai aloca, și pentru care ai vrea chiar tu să plătești ca să ai timp și spațiu să le faci.
Cu alte cuvinte să mă joc, să călătoresc, să pictez, să ascult muzică și să dansez, să citesc, să creez ceva cu mâinile mele, învățând tehnici noi, să fiu cât mai aproape de natură. Să trăiesc fiecare secundă din Viață cu sens, pentru ca să nu-i regret trecerea. E.

Pentru mine o Viață frumoasă înseamnă o Viață în armonie și cu sens.
În armonie a mea cu mine: cu valorile mele, cu gândurile și emoțiile mele, cu faptele mele.
În armonie cu mediul: cu oamenii din viața mea, cu casa și cu profesia mea.
În armonie cu Dumnezeu: să știu că pot să-L rog, să-I mulțumesc, să-I port energia mai departe către alți oameni.
Cu sens pentru mine: să știu și să simt că respir și că astfel trăiesc, să prezerv prin faptele mele darul vieții. Sunt sigură de existența uneia și prezum că există mai multe, dar acum am certitudinea uneia și e cel mai de neprețuit dar al iubirii. Cu alte cuvinte, cum aș putea să asist pasiv la consumarea vieții mele fără să fiu prezentă în ea? Ce irosire grandioasă și impardonabilă ar fi!
Cu sens pentru ceilalți: să spun, să fac, să gândesc în sensul binelui celorlalți, cu respectarea suveranității individuale a deciziilor lor. Să le vorbesc cu semnificație pentru ei și să tac în timp ce îi ascult și mai ales să îi aud.
Cu sens să ajut, să sprijin, să îndrum, să arăt cărările pe care am mers și lecțiile pe care le-am învățat astfel. Poate cineva se gândește să meargă tot pe acolo și lecțiile mele i-ar putea fi călăuza.
Cu sens pentru a îndrepta ce îmi stă în putere să îndrept pentru cei care nu au sau nu mai au această putere.
În încheiere, pentru mine o Viață frumoasă este starea interioară de prezență activă față de mine, față de ceilalți, față de mediul înconjurător. Pentru că astfel mă pot bucura deplin când răsare și când apune Soarele, iar aceasta cred cu tărie că în mod real și autentic o pot face doar sufletele împăcate. Astfel mă pot implica și contribui spre binele meu și al comunității, iar prin implicare aduc în viața mea sănătate fizică și mentală, împlinire și prosperitate. I.

Cred că e important să fim sănătoși și contează mult să fim dornici de a ne descoperi, iubitori, pe cât posibil cât mai mult îndrăgostiți și înconjurați de oameni dragi și de prieteni adevărați; în același timp, să ne putem realiza, împărtăși sau susține pasiunile sau talentele pozitive care ne fac pe toți unici și nu ne îngrădesc evoluția creativă sau exploratorie și în același timp să păstrăm puțin din joaca, veselia și pofta de cunoaștere a copilăriei și apoi să încercăm să ajutăm pe cât se poate ceea ce este lângă noi, fie că este natura umană sau natura în general, lăsând în același timp și libertatea acelora de lângă noi de a se descoperi sau a se împlini în contexte pozitive creative, poate câteodată și corectând anumite deviații negative prin dialog și exemplificări. Și apoi să privim pe cât posibil fiecare zi de la început la sfârșit ca pe ceva unic, fiecare moment aparținându-ne și noi aparținând momentului respectiv. C.

Categorii: Blog